in

“În viața mea n-am vrut să lovesc pe cineva mai tare decât pe Marcelo!”. Starul Realului, aproape să-și ia bătaia carierei! Momentul EXPLOZIV

Marcelo, fundașul lui Real Madrid

Marcelo este unul dintre cei mai iubiți jucători de la Real Madrid. Ajuns la 32 de ani, fundașul brazilian a petrecut aproape întreaga carieră pe Santiago Bernabeu, reușind să cucerească 22 de trofee.

În ciuda faptului că este un tip prietenos și charismatic, Marcelo a reușit să-l aducă pe un mare jucător din fotbalul englez în punctul în care își dorea cu orice preț să-l bată.

Este vorba despre Peter Crouch, atacantul de 2 metri care a evoluat la echipe precum Liverpool și Tottenham. Fostul internațional englez, retras anul trecut, a rememorat meciul în care a fost complet scos din sărite de Marcelo.

Se întâmpla în 2011, pe vremea când îmbrăca tricoul lui Tottenham. Formația londoneză întâlnea Real Madrid în sferturile UEFA Champions League, pe Santiago Bernabeu. Întâmplarea face că, în minutul 15, seara lui Crouch deja se încheiase.

👉 Cele mai nebune 10 momente din viata lui Mario Balotelli!

Atacantul lui Tottenham a primit două cartonașe galbene într-un interval de numai 7 minute pentru două faulturi. Cel puțin așa a considerat arbitrul partidei.

Crouch susține și astăzi că nici nu l-a atins pe Marcelo la cea de-al doilea contact, din minutul 15.

Peter Crouch și Marcelo, în timpul meciului Real Madrid – Tottenham 4-0, din UEFA Champions League (2010/2011)

Crouch, aproape să-l bată pe Marcelo, într-un meci din Champions League

Fostul atacant a dezvăluit recent cât de mult l-a enervat simularea brazilianului. Crouch spune că Marcelo a sărbătorit cartonașul roșu primit de englez ca pe un gol, motiv pentru care își dorea să-l învețe o lecție… cu pumnii.

👉 Pe Messi l-au lăsat nervii! Ce a putut să-i spună arbitrului la meciul cu Paraguay

“Vestiarul este chiar sub stadion (n.r. – Santiago Bernabeu) și de acolo puteam auzi suporterii care se bucurau după fiecare gol. Stăteam în vestiar cu un prosop deasupra capului și mă gândeam: <Este numai vina mea>. Am regretat foarte mult acel moment.

Totuși, am o scuză pentru unul dintre cele două cartonașe galbene. Într-adevăr, pe primul l-am meritat. Am intrat mult prea energic prin alunecare asupra lui Sergio Ramos. În schimb, la al doilea cartonaș, m-am dus să-l blochez pe Marcelo, dar nu l-am atins.

El a sărit și s-a rostogolit. O cameră TV l-a surprins în timp ce se uita către arbitru și sărbătorea când acesta mi-a arătat cartonașul roșu. Imediat după aceea s-a ridicat de pe gazon.

În viața mea nu mi-am dorit să lovesc pe cineva mai tare decât atunci! Ei (n.r. – Real Madrid) au văzut eliminarea mea ca pe o victorie. Apoi au câștigat și meciul. M-au păcălit, am fost mult prea naiv și am intrat în jocul lor.”, a povestit Peter Crouch, pentru podcastul Paddy Power’s From the Horses Mouth.

Real Madrid a distrus Tottenham în acea seară, scor 4-0. Adebayor, cu o dublă, Di Maria și Cristiano Ronaldo au înscris pentru “galacticii” conduși de Jose Mourinho. Real s-a impus și în retur, la Londra, scor 1-0, grație golului lui Cristiano.

👉 S-a detonat BOMBA la pariuri! Cel mai mare câștig din istoria României: peste 1,2 milioane de euro, cu numai 3 meciuri! Cum arată biletele

Crouch, două trofee cucerite la Liverpool

Crouch a plecat de la Tottenham la finalul acelui sezon. A evoluat apoi 8 ani la Stoke, înainte să ajungă la Burnley, de unde s-a retras în 2019. De-a lungul carierei, fostul atacant a mai evoluat la echipe precum Liverpool, QPR și Aston Villa.

Singurele trofee obținute de Crouch au venit în perioada petrecută pe Anfield: Cupa și Supercupa Angliei, ambele în 2006. Crouch s-a aflat în echipa lui Liverpool care a ajuns în finala Champions League din 2007, pierdută în fața lui AC Milan.

Scris de Ultima Faza

Cristiano, lovitura de bumerang! Se poate intoarce acolo unde a castigat primul Balon de Aur!

Romanii la Galatasaray. De la Hagi si Ilie pana la Lutu!