in

Viata e grea dupa Cristiano. Juventus, pe loc retrogradabil!

Sursa foto: ANSA

”Batrana Doamna” este fara victorie dupa primele patru meciuri in Serie A pentru prima data dupa 60 de ani! Juventus a mai cunoscut o astfel de criza doar de trei ori in istoria clubului. Cu exceptia Sezonului 1961/62, celelalte doua episoade negre au avut loc in ”epoci geologice”: 1955/56 si 1942/43.

Massimiliano Allegri (54 de ani), actualul antrenor de la Juventus, nu era nascut in 1961. Din prima zi ca antrenor la Torino, Allegri a spus: ”Campionatul se castiga cu cea mai buna aparare!”. A fost odata la Juve o defensiva solida, sigura, inoxidabila… Acum, ”Batrana Doamna” este inspaimantata! Chiar avandu-i in centrul apararii pe Giorgio Chiellini si Leonardo Bonucci, campioni europeni in acest an cu squadra azzurra!

SERIE A – Clasamentul dupa primele patru etape, Sezonul 2021/22

Sursa foto: Flashscore

CITESTE SI: Statisticile nebune ale lui Cristiano Ronaldo i-au facut de rusine pe ultimii golgheteri de la Manchester United!

Juventus – Serie A , Sezonul 2021/22

Etapa 1: Udinese – Juventus 2-2

Etapa a 2-a: Juventus – Empoli 0-1

Etapa a 3-a: Napoli – Juventus 2-1

Etapa a 4-a: Juventus – AC Milan 1-1

Locul in clasament dupa primele patru runde: 18 (din 20)

19 septembrie 2021: Juventus – AC Milan 1-1 / Sursa foto: ANSA

Juventus – Serie A , Sezonul 1961/62

Etapa 1: Juventus – Mantova 1-1

Etapa a 2-a: Padova – Juventus 2-1

Etapa a 3-a: Juventus – Lecco 2-2

Etapa a 4-a: Atalanta – Juventus 3-1

Locul in clasament dupa primele patru runde: 16 (din 18)

Locul in clasament la finalul editiei: 12

Juventus – Serie A, Sezonul 1955/56

Etapa 1: Juventus – Spal 2-2

Etapa a 2-a: Triestina – Juventus 1-1

Etapa a 3-a: Juventus – Fiorentina 0-4

Etapa a 4-a: Torino – Juventus 0-0

Locul in clasament dupa primele patru runde: 12 (din 18)

Locul in clasament la finalul editiei: 10

Juventus – Serie A, Sezonul 1942/43

Etapa 1: Juventus – AC Milan 1-1

Etapa a 2-a: Venezia – Juventus 2-1

Etapa a 3-a: Juventus – Torino 2-5

Etapa a 4-a: Sampierdarenese – Juventus 1-0

Locul in clasament dupa primele patru runde: 14 (din 16)

Locul in clasament la finalul editiei: 3

CITESTE SI: Zece fotbalisti cu cele mai multe trofee castigate alaturi de Messi!

Dupa primele patru etape din actualul sezon, Juventus este pe loc retrogradabil! Si este la opt puncte in spatele campioanei en-titre, Inter Milano! Si pe ”Batrana Doamna” o doare rau faptul ca a pierdut sapte puncte din situatia de avantaj pe tabela:

  • 2-2 la Udinese, dupa ce a condus cu doua goluri;
  • 1-2 la Napoli, dupa ce a deschis scorul;
  • 1-1 cu AC Milan, dupa ce a lovit prima.

Din acest punct de vedere, doar Burnley (Anglia) sta mai prost la acest capitol, in cele mai tari cinci campionate ale Europei. Echipa din Premier League a pierdut opt puncte din pozitia de castigatoare.  

CITESTE SI: Inaintea lui Ronaldinho a fost Adrian Ilie! Asa a obtinut transferul de la Galata la Valencia

Criticile la adresa ”Batranei Doamne” nu se opresc… Din martie si pana in prezent, Juventus a primit gol in 18 meciuri consecutive din campionat! O boala care a devenit cronica si care nu se regaseste la niciun club din primele cinci ligi ale continentului. Doar in alte doua randuri a avut serii mai rele:

  • Juventus – 19 etape consecutive cu gol primit in Serie A: in 2010;
  • Juventus – 21 de etape consecutive cu gol primit in Serie A: in 1955.  

Privind peste Maneca: Cristiano Ronaldo, cel care si-a incheiat in vara conturile cu Juventus, livreaza de zor pe ”Old Trafford”: patru goluri in trei partide pentru Manchester United, in toate competitiile!

Scris de Ultima Faza

Bilant negru. Barca se scufunda pe ”Camp Nou”!

Barcelona se confrunta cu pericolul de a deveni ”AC Milan 2”!