in

Barcelona se confrunta cu pericolul de a deveni ”AC Milan 2”!

Sursa foto: Getty Images

Secolul al XXI-lea a catapultat Barcelona drept unul dintre cele mai mari cluburi ale lumii. In 20 de ani, echipa blaugrana a cucerit 35 de trofee, cele mai multe din actualul secol. Totusi, sfarsitul secolului trecut si inceputul celui actual au reprezentat o perioada catastrofala in istoria clubului – intre 1999 si 2005, echipa nu a castigat niciun trofeu!

Au asteptat sase ani… A fost cea mai slaba Barcelona din istorie! In Etapa a 21-a a Sezonului 2002/03, echipa de pe ”Camp Nou” ajunsese la doua puncte de retrogradare! Dupa aproape 20 de ani, clubul catalan se afla intr-o alta criza, amplificata de aceasta data si de pandemia COVID-19. Numele lui Joan Laporta se leaga de ambele colapsuri… In 2003, Laporta a devenit presedintele clubului. Barca avea un deficit de 72 de milioane de euro si datorii de 186 de milioane de euro. Dupa doi ani, Laporta a restabilit financiar clubul, Barcelona incepand sa prinda viteza in Europa. In mandatul sau, care a durat pana in 2010, clubul a castigat 12 trofee.

Sursa foto: AFP

Ce a facut Laporta in urma cu 18 ani? A scapat rapid de 12 jucatori cu salarii mari si a cheltuit 45 de milioane de euro pentru opt transferuri, numele lui Ronaldinho fiind cel mai sonor. Influentat de Johan Cruyff, a cautat un antrenor olandez. Primul pe lista: Guus Hiddink. Laporta a fost refuzat, deoarece Hiddink avea un salariu mult mai pare la Eindhoven! A negociat cu Ronald Koeman, care a acceptat oferta, dar Ajax a cerut compensatii financiare pe care Barcelona nu le putea onora! In cele din urma a batut palma cu Frank Rijkaard.

CITESTE SI: Adio, “Camp Nou”! Maradona, Rivaldo, Ronaldo, Figo, Ronaldinho si Neymar, legendele care au parasit Barcelona!

Prezentul reprezinta o noua incercare pentru Laporta de a scoate Barca din adancuri. Rapoartele financiare publicate la inceputul acestui an au aratat ca Barcelona are datorii de 1,2 miliarde euro, cu o datorie pe termen scurt de aproximativ 730 de milioane de euro.

Sursa foto: AP

Laporta crede ca cea mai buna echipa a acestui secol a fost distrusa din interior! Gaura financiara a clubului a fost atat de evidenta incat Laporta a trebuit sa-si incalce promisiunea de a-l pastra pe Lionel Messi, desi argentinianul renuntase la 50% din valoarea salariului! Pentru Barcelona, implicarea de piata transferurilor pentru atragerea unor fotbalisti de talie va fi mult mai dificila, dar aceasta ar putea fi o binecuvantare pentru tinerii din La Masia.

CITESTE SI: S-a deghizat in ospatar pentru a-l transfera pe Ronaldo!

Din 2019 si pana-n prezent, echipa blaugrana a cucerit un singur trofeu – Copa del Rey (2021). Sunt deja doi ani fara titlu in Spania, iar in Europa e si mai tragic: nu a mai castigat marele trofeu UCL din 2015! Ar fi inadmisibil ca Barcelona sa mai traiasca chinul dintre 1999 si 2005! Tocmai aici trebuie sa lucreze Laporta. Istoria este de partea sa… nu si finantele actuale! Dupa ce Laporta a ajuns presedinte in 2003, marea rivala, Real Madrid, nu a cucerit niciun trofeu timp de patru ani! Sa fie Laporta cel mai rau cosmar pentru Florentino Perez? Nu se stie, dar putem vedea un Atletico Madrid care sa profite de criza financiara de la Barcelona si Real!

Sursa foto: Getty Images

Cu ochii pe Barcelona, exista pesimisti care considera ca echipa de pe ”Camp Nou” va fi ”AC Milan 2”! Dupa doua competitii cucerite in 2011, clubul Italian a mai castigat un singur trofeu in ultimul deceniu (2016).

CITESTE SI: Povestea unui transfer istoric! Cum a ajuns Ronaldo la Real Madrid și cum a încercat Barcelona să saboteze mutarea

Barcelona – un mare club, plin de istorie, cu titluri multe si fani pretutindeni, dar care nu poate concura in elita! UEFA Champions League pare sa devina un vis interzis pentru catalani. Si, apropo de AC Milan, rossoneri participa in actuala editie pentru prima data incepand cu Editia 2013/14! Sa nu uitam ca AC Milan este al doilea cel mai galonat club din istoria celei mai importante competitii continentale – sapte trofee. Barcelona a inceput cu stangul noua editie: 0-3 cu Bayern Munchen. Fara stele si bani, Barcelona trebuie sa se adapteze pentru a nu calca pe urmele Milanului.

Antrenorul Ronald Koeman pare sa aiba orele numarate…

Scris de Ultima Faza

Viata e grea dupa Cristiano. Juventus, pe loc retrogradabil!

Barcelona, in genunchi. Benzema a inscris cat intreaga echipa blaugrana!