in

INTERVIU EXCLUSIV | Chiricheș despre victoria nebuna din Serie A, dar și dezamăgirea cu naționala: “E crunt să vezi un astfel de meci la TV”

July 8, 2020, Bologna, Italia: Foto Massimo Paolone/LaPresse .8 luglio 2020 Bologna, Italia .sport calcio .Bologna vs Sassuolo - Campionato di calcio Serie A TIM 2019/2020 - stadio Renato Dall'Ara.Nella foto: Vlad Chiriches (U.S.Sassuolo) in azione contrastato da Rodrigo Palacio (Bologna F.C.) ..Photo Massimo Paolone/LaPresse .July 8, 2020 Bologna, Italy .sport soccer .Bologna vs Sassuolo - Italian Football Championship League A TIM 2019/2020 - stadio Renato Dall'Ara stadium.In the pic: Vlad Chiriches (U.S.Sassuolo) competes for the ball with Rodrigo Palacio (Credit Image: © Massimo Paolone/Lapresse via ZUMA Press)

Ultima Fază a vorbit cu căpitanul echipei naționale, Vlad Chiricheș. Fotbalistul lui Sassuolo a avut parte de o victorie incredibilă în weekend, în Serie A. Echipa sa a jucat la Bologna și a început destul de slab meciul, cu un gol primit în minutul 9. După alte 9 minute, Chiricheș a oferit o pasă de gol pentru colegul său din atac, Berardi și scorul era 1-1. Dar Bologna nu a căzut mental, iar in minutul 60, conducea cu 3-1 pe Sassuolo. Trupa lui Chiricheș a dat dovadă de o forță incredibilă, iar în doar 13 minute, Sassuolo a marcat de 3 ori și acesta a fost și scorul final, 3-4.

Vlad Chiricheș a vorbit și despre faptul că accidentarea l-a ținut departe de echipa națională, dar și despre o eventuală plecare a lui Mirel Rădoi.

Cum a fost victoria asta incredibilă, de la 3-1, ați câștigat 3-4? Mai credeai că reveniți?
A fost un meci nebun, dar crede-mă, când am văzut că mai sunt 30 de minute de joc, am avut mare încredere că putem să întoarcem rezultatul. Am devenit o echipă care nu renunță niciodată.

Ți-a părut rău că nu ai putut veni la echipa națională? Cum ai trăit în fața tv-ului?
Am fost foarte dezamăgit de accidentarea mea pentru că perioada de recuperare era de 7 zile și asta m-a facut să ratez cel mai important meci al echipei naționale. E crunt să vezi un astfel de meci la tv, știind că nu poți să ajuți cu nimic echipa.

Cum vezi tu în calitate de căpitan aceste 3 meciuri? Ratarea Euro, 2 înfrângeri în Liga Națiunilor…
E dureros să ratezi o calificare la un turneu final, eu îmi puneam mari speranțe în barajul ăsta și speram să mergem iar la Euro. Băieții au fost foarte afectați de înfrângerea din Islanda și asa s-a ajuns și la rezultatele din celelalte jocuri.

Se vorbește că Rădoi e hotărât să plece, după meciurile din noiembrie. Veți încerca să îl convingeți să nu facă asta? De ce are nevoie echipa naționala în momentul ăsta?
Eu sper să nu plece, mie în prima acțiune mi-a dovedit că este un tip pozitiv cu mult entuziasm și echipa națională are nevoie de asta.
Trebuie să avem mai multă încredere în calitățile noastre și să fim mai puternici mental pentru a gestiona momentele dificile.

Scris de Ultima Faza

Întâlnire de gradul 0 între Pițurcă și Bendeac! Fostul selecționer l-a lăsat fără cuvinte pe cel care l-a imitat de mai multe ori

A câștigat Liga cu Liverpool în 2005, dar și-a vândut tricoul și medalia pentru că e într-o situație dramatică