in

Unii se duc la psiholog, alții la biserică, eu mă duc la pescuit!

motive-pentru-care-iubesc-pescuitul

Mai tare ca orice religie! Mai folositor decât orice terapie la psiholog! Mai mișto decât orice alt hobby, mai năstrușnic decât orice alt viciu. Pescuitul e mai tare decât orice pe lumea asta!

Pandemia asta m-a făcut să realizez câte motive importante există pentru care iubesc eu pescuitul. Iată-le!

  1. PASIUNEA. Bă, dacă mă pui să mă trezesc la 5 dimineața, mi-e super greu pentru orice motiv din lumea asta. Mai puțin când știu că urmează să plec la pește. Mă trezesc înaintea alarmei! Ah, ce dor mi s-a făcut!
  2. E SPORT. Bă, chiar dacă nu trage, tot faci mișcare. Cari sculele, te apleci după momeală, arunci bățul sau lanseta, trage, scoate din apă, și tot așa. Chiar faci mișcare și e super mega plăcut. Ah, ce dor mi s-a făcut!
  3. VITAMINA D. Stai la soare și asta e minunat. Mai ales dimineața, razele alea care-ți cad pe mutră când ești concentrat dacă trage sau nu – își fac treaba. Ah, ce dor mi s-a făcut!
  4. CONCENTRARE. Nu există pe lumea asta ceva care să mă țină concentrat pe un singur lucru cum o face pescuitul. Păi altfel mă plictisesc și trec de la una la alta ca nebunu. În schimb, la pește, mă uit fix ore-ntregi la o plută, fără să mă deranjeze. Ah, ce dor mi s-a făcut!
  5. RELAXARE. Bă, păi nimic nu mă relaxează mai tare decât să mă las ușor pe spate când am lansat tot ce aveam de lansat și mă pun să aștept să tragă. Liniște, concertul broaștelor, șuieratul vântului sau vreun peștic mai obraznic care bălăcește apa. Pff, ce dor mi s-a făcut!
  6. GUSTUL BERII la RĂSĂRIT. Berea aia pe care o desfaci imediat cum ajungi dimineața pe baltă. Ești pe stomacu gol, e încă întuneric, dar ești fericit – și berea aia e cea mai bună din lume. Ah, ce dor mi s-a făcut!
  7. STAI CĂ TRAGE. Acel moment când îți dai seamă că trage un pește. Ah, e orgasmic, e un vis devenit realitate, e fericirea. Ah, ce dor mi s-a făcut!

Tu de ce iubești pescuitul? Spune pe pagina de Facebook Stai Că Trage.

Scris de Ultima Faza

Strain la el acasa! Argentina a solicitat convocarea lui “Leonel Mecci”. Barcelona l-a trimis pe Messi!

Daca pana acum nu te uitai la baschet, ai cel mai bun motiv sa o faci. Se numeste Valentina Vignali!