in

Impresionant! Cât valorează acum tricoul purtat de Maradona în celebrul meci cu Anglia, din 1986 + Cine este norocosul proprietar care se poate îmbogăți

Diego Armando Maradona s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiorespirator, la casa lui din Tigre.

“El Pibe de Oro” a lăsat în urmă o întreagă lume îndurerată, dar și foarte multe amintiri pe care oamenii care l-au iubit nu le vor uita vreodată.

Cel mai memorabil meci din întreaga sa carieră extraordinară este cel cu Anglia, de la Campionatul Mondial din 1986. Acel meci în care Maradona a înscris cu “mâna lui Dumnezeu”, apoi a reușit “golul secolului” într-o singură repriză.

CITESTE SI: MI-NU-NAT! All Blacks, omagiu superb pentru Maradona, în meciul cu Argentina. Ce au făcut jucătorii din Noua Zeelandă înaintea celebrului ritual Haka

Cât valorează tricoul purtat de Maradona în meciul cu Anglia, din 1986

La finalul meciului, Steve Hodge, mijlocașul Angliei, n-a ținut cont de scorul de pe tabelă (2-1) și s-a dus să-i ceară tricoul lui Maradona.

“Mergeam pe tunelul stadionului când l-am văzut pe Maradona venind din direcția opusă. Mi-am dat jos tricoul și am făcut schimb cu el, chiar acolo”, a povestit Steve Hodge.

În prezent, legendarul tricou se află la Muzeul Național de Fotbal din Manchester și, potrivit experților, valorează în jur de 2 milioane de dolari.

“Este foarte greu de aproximat valoarea adevărată a tricoului ‘Mâna lui Dumnezeu’ (n.r. – așa cum a fost supranumit). Dar știu că proprietarul (n.r. – Steve Hodge) ar cere suma de 2 milioane de dolari la licitațiile private”, a informat David Amerman, specialist în licitații.

CITESTE SI: VIDEO. Ziua în care Maradona și Messi au făcut spectacol pe același teren! Imagini de pus în ramă

Maradona, campion mondial în 1986

Cu Maradona la conducere, Argentina avea să câștige cu 2-1 acel meci cu Anglia din sferturile Mondialului din 1986, pentru ca apoi să treacă în semifinale de Belgia, scor 2-0, și în finală de Germania de Vest, scor 3-2.

Aceea a fost prima și ultima Cupă Mondială cucerită de “D10S”. Maradona a mai ajuns alături de naționala Argentinei în finala Mondialului și la ediția următoare, din 1990, dar Germania de Vest și-a luat revanșa, scor 1-0.

CITESTE SI: “Am negociat cu pistolul pe masă!”. Povestea uimitoare din spatele transferului lui Maradona la Barcelona

Viața geniului Maradona, într-o singură fotografie: “Singur împotriva lumii”

Piele de găină! Cele 10 citate ale lui Maradona pe care lumea nu le va uita vreodată: “Golul din ’86 a fost marcat puțin cu capul lui Diego și puțin cu mâna lui Dumnezeu!”

Scris de Ultima Faza

MI-NU-NAT! All Blacks, omagiu superb pentru Maradona, în meciul cu Argentina. Ce au făcut jucătorii din Noua Zeelandă înaintea celebrului ritual Haka

VIDEO. Mike Tyson revine în ring, la 54 de ani! Cum arată fostul campion mondial și cât cântărește. Imagini spectaculoase de la cântarul oficial