in

Discurs genial, dar dur al lui Rădoi: “Trebuie să nu fii om, să nu ai emoţii ca să nu simţi”

Mirel Rădoi a avut un discurs extrem de sincer după victoria din amicalul cu Belarus, scor 5-3. Deși România a învins și a marcat de 5 ori, selecționerul a fost deranjat de faptul că sunt scoase în față lucrurile negative.

Oricât am încerca noi să le explicăm jucătorilor, n-au cum să nu fie afectaţi de anumite lucruri care se întâmplă în jurul echipei naţionale. Chiar nu putem să fim puţin mai pozitivi? Trebuie să nu fii om, să nu ai emoţii ca să nu simţi. Ce înseamnă să fi puternic mental? A, dacă poţi să nu citeşti nimic, să nu ţi se spună nimic şi să ai propria ta bulă, atunci poţi. Dar aşa?

N-a spus nimeni că trebuie să ne lăudaţi după 4-0 cu Norvegia, 2-1 cu Islanda, nu! Dar sunt şi aspecte pozitive care văd că sunt neglijate.

Eu înţeleg şi acest sondaj care a fost făcut în urmă cu doi ani, la nivel de România, în care 70 la sută din oameni se uită la ştirile cu aspect negativ, şi doar 30 la sută la cele cu aspect pozitiv. Vă înţeleg pentru că aici se desfăşoară toate lucrurile, dar trebuie să fim puţin realişti.

Înţeleg că de foarte multe ori spuneţi că jucătorii echipei naţionale nu au valoare, că antrenorul este slab, dar în acelaşi timp vin şi eu şi vă întreb, de ce aveţi aşteptări atât de mari dacă voi credeţi că suntem atât de slabi?!” a declarat Rădoi după meciul cu Belarus.

Scris de Ultima Faza

Sergio Ramos l-a egalat pe Buffon intr-un top unic!

Domagoj Vida, căpitanul naționalei Croației

Situație unică în “era” COVID! Căpitanul Croației a aflat că este infectat la pauza meciului cu Turcia