in

A pierdut biletele la finala Ligii cand Chivu ridica trofeul, dar a avut un noroc incredibil!

Frumoasa prezentatoare a stirilor din sport de la Pro TV, Ramona Paun a povestit pentru site-ul Eusunt12 un moment pe care il va tine mine toata viata sa. Si nu doar pentru ca era vorba despre o finala de Liga Campionilor, ci si pentru emotiile mari traite inainte de meci. Ramona a dezvaluit si ce echipa preferata are, cum a ajuns sa iubeasca fotbalul si a retrait cele mai frumoase amintiri de pe stadioane.

“10 iulie 1994, prima zi in care m-am uitat la un meci de fotbal. Mi-am jurat atunci ca o sa fie ultima. Nu victoria in sine era miza mea la 8 ani, ci recompensa pe care fratele meu ma pacalise c-o s-o primesc daca trecem in sferturile Mondialului de Suedia. “Roaga-te tot meciul, soro, sa castigam! Toti copiii o sa primeasca azi gratis dulciuri in orice magazin daca ne calificam!” Uram fotbalul din ziua in care m-am pus in poarta la un meci in curtea scolii si am primit fulgerator o minge in fata. Dar cu Suedia am stat tot meciul in genunchi pentru victorie. Am plans la final cum nu plansesem in toti anii de pana atunci la un loc. Fotbalul tocmai devenise cel mai mare dusman al meu.

Am inlocuit fotbalul din curtea scolii cu tenisul la peretele casei. Pana am distrus peretele. Mama m-a luat de urechi si mi-a aruncat paleta de ping pong cu care devenisem experta in tenisul la perete, dupa mai multe geamuri sparte. Era clar, sportul imi aducea numai belele, dar tot el avea sa-mi aduca, peste ani, si cele mai mari bucurii.

In 2008, am inlocuit brusc redactia Stirilor Protv Sibiu cu cea de sport din Bucuresti. O scurta perioada am fost in ceata, dar m-am ambitionat ca de data asta sa n-o mai dau in bara cu sportul. Agenda era extensia mainii mele, urmaream emisiunile colegilor de la Sport.ro, citeam orice ziar din redactie, stateam pe Wikipedia si luam notite de zor, mergeam la meciuri de campionat si la cele ale nationalei.

Cand universul a complotat si ne-a trimis pe mine si Corina Caragea la finala Ligii Campionilor din 2010, Bayern-Inter, am inteles ce inseamna cu adevarat fenomenul asta incredibil, fotbalul! M-au coplesit energia si tensiunea de pe Bernabeu, mai ales ca romanul nostru, Chivu, lupta pentru trofeu. Sa va povestesc si cum ne-am trezit la poarta de acces fara biletele pe care in urma cu 5 minute le aveam in mana?! Am simtit ca suntem la un pas de infarct cand am realizat ca au alunecat printre degete in imbulzeala de la stadion. Cu rugaciuni disperate, am refacut traseul printre picioarele oamenilor care inaintau in graba catre intrare si, MIRACOL, le-am gasit la scurt timp pe jos aproape distruse!

Bayern – Inter, pe Santiago Bernabeu

A fost portia zdravana de adrenalina care mi-a starnit pofta de meciuri pe stadioanele mari. Chiar pe National Arena am vazut o finala splendida, cand Atletico Madrid a castigat Europa League impotriva lui Athletic Bilbao. Vacantele in orasele Europei au inceput sa fie, de cele mai multe ori, programate in functie de meciurile care se jucau atunci.

Finala Europa League, Arena Nationala

Daca inainte ma duceam la Barcelona cand era vreme buna de plaja, acum alegeam biletul de avion in functie de meciurile Barcei.

Camp Nou, Barcelona

Asa s-a intamplat si la Roma, cand am programat vacanta in functie de Buffon. Portarul meu preferat juca atunci penultimul meci de campionat pentru Juventus, la Roma. Dar pentru ca varul meu, care locuieste in Italia, e mare fan Roma, m-a fortat sa port tricoul Romei. I-am bulversat pe fanii Romei care nu intelegeau de ce purtam tricoul lor si reactionam fix pe dos la ocaziile favoritilor lor.

Roma – Juventus, Olimpico

Din pacate, nu l-am vazut pe Buffon jucand, dar l-am vazut bucurandu-se la final. Cu egalul obtinut atunci, Juve a castigat al saptelea titlu consecutiv de campioana a Italiei.

Daca pe Olimpico n-am avut noroc de goluri, pe Camp Nou nu se mai opreau. 🙂

In Barca – Getafe 6-0 am vazut trio-ul Messi-Suarez-Neymar in actiune, cu fiecare dintre ei marcand, dar si ultimul gol al legendarului Xavi pentru Barcelona.

Trofeul Ligii Campionilor, Barcelona

Am tot fost intrebata cu ce echipa tin. Am driblat raspunsul pana acum, dar recunosc ca Dortmund e marea mea slabiciune. Am vrut sa-i vad pe viu galeria si am mers la Dortmund la un meci de Liga impotriva Realului: 2-2 in septembrie 2016, in faza grupelor. Atat de tare m-au impresionat suporterii lui Dortmund, incat am devenit pe loc una dintre ei si am umplut telefonul cu poze in care aparea “Zidul Galben”. In casa Borussiei, pe Signal Iduna Park, echipa asta chiar joaca in 12.

Borussia Dortmund – Real Madrid

Messi, Ronaldo, Xavi, Iniesta, Neymar, Zanetti, Robben, Suarez, Falcao, Dybala, Higuain – cele mai tari 11 nume pe care le-am vazut din tribune, din postura de numar “12”.

Fotbalul e magie, iar daca te-a atins, m-am convins ca nu te mai poti vindeca de patima asta. Asa simt si eu, ca am luat virusul si nu mai exista antidot care sa ma faca sa aleg orele petrecute la cumparaturi in vacante in locul unui meci frumos pe stadion. Urmatoarea tinta: un meci din Premier League. Insa marele vis ramane derby-ul nebun al Argentinei: Boca – River!”

Scris de Ultima Faza

“Piti, Piti, lasa-ne, lasa-neee!” Ce spune fostul selectioner despre momentul cand auzea aceasta scandare

“Daca ar exista zei in fotbal, Hagi ar fi unul dintre ei”