in

VIDEO / Gabi Balint – TOP 10 Goluri marcate pentru Romania si Steaua

La multi ani, Pele de Romania! Legenda Gavril Balint aniverseaza astazi 58 de ani. Este omul care a participat, ca fotbalist, antrenor si director sportiv, la cele mai mari succese din istoria fotbalului romanesc.

Nu are celebritatea lui Helmuth Duckadam, “Eroul de la Sevilla” care a aparat patru lovituri de departajare, dar este omul care a securizat trofeul Cupei Campionilor Europeni, prin transformarea celui de-al doilea penalty pentru Steaua.   

7 mai 1986, Sevilla – Ziua in care Steaua a devenit campioana Europei / Sursa foto: Getty Images

CITESTE SI: QUIZ / Cate stii despre Pele de Romania? Zece despre Balint!

VIDEO / Goluri de povste marcate de Balint pentru Nationala si Steaua

S-a retras prematur din fotbal, dar timp de 12 ani si-a pus amprenta asupra fotbalului romanesc. La 58 de ani, uite zece momente speciale din viata lui Pele de Romania…

  • Toata viata si-a dorit sa aiba tricoul lui Pele! Cand era copil, tatal sau i-a scris starului brazilian mai multe scrisori, in diverse limbi, pentru a-i solicita un tricou. Niciodata nu a primit raspuns… In schimb, a primit un autograf, prin intermediul lui Gheorghe Hagi!
  • Pana in 1987, Gabi a impartit camera cu Miodrag Belodedici. Venirea lui Hagi la Steaua l-a determinat pe antrenorul Anghel Iordanescu sa le ceara celor doi sa se separe, unul dintre ei, la alegere, urmand sa stea cu noul venit. Balint si Belodedici au refuzat… In schimb, l-au convins pe antrenor sa faca o exceptie: sa stea toti trei in aceeasi camera! “Generalul” a acceptat!
  • Este medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de tineret din Australia. Ajuns in 1981 la Steaua, bistriteanul a bifat, inca din primul sau an in Ghencea, o performanta unicat in istoria fotbalului din Romania. Balint face partea din “Generatia Cangurilor”, care a adus singura medalie cucerita la o nationala tricolora.

CITESTE SI: VIDEO | 30 de ani de la Romania – Argentina. Golul lui Balint califica pentru prima data nationala mai departe de grupe la un CM

  • In 1984, clubul din Ghencea l-a transferat pe Laszlo Boloni, care era cu zece ani mai in varsta. Desi se considera “veteran” in vestiar, avand trei ani in tricoul ros-albastru, Balint a inteles de la prima intalnire cu Boloni ca avea nevoie de o schimbare… “Inaintea primului meci, tacticos, Boloni si-a scos din geanta un ciorap alb, plin cu crampoane! De toate marimile… Le-a varsat in vestiar si si-a ales cele mai indicate crampoane. Initial, studiase starea terenului. Apoi, dupa meci, si-a curatat singur ghetele si le-a dat cu crema. Umbla tot timpul cu un patent in geanta, pentru crampoane. Nu lasa nimic la voia intamplarii. Nu facusem niciodata asa ceva. Le dadeam soldatilor cantonati in unitate sa-mi curete ghetele, iar cizmarul echipei imi monta crampoanele. Alt lucru pe care l-am prins. Din acel moment, am simtit ca ghetele au personalitate! Ca sunt ale mele! (Eu Sunt 12)
  • “Nu stiam ca sunt in primii zece jucatori ca numar de meciuri la Steaua si in primii 10 golgheteri pe care Steaua i-a dat Romaniei. Eu am fost cel mai bun marcator in sezonul 1989/1990. M-am mirat, mai ales la numarul de prezente, pentru ca au fost multi jucatori celebri care au jucat la Steaua multi ani de zile. Dar uite ca mi-am facut loc in primii 19. Am iesit pe locul 9, la egalitate cu Gheeorghe Constantin. Culmea, fix cu antrenorul care m-a promovat” – Gavril Balint (Eurosport)
  • “Dubla” marcata in meciul cu Danemarca a dus Romania la Cupa Mondiala din Italia. In ’90, la Turneul Final, Balint a reusit doua goluri, contra Camerunului si Argentinei. Golul marcat contra echipei inegalabilului Diego Maradona, chiar in templul sau din Napoli, a dus Romania, in premiera, in fazele eliminatorii ale unui turneu final.   

CITESTE SI: Analiza lui Balint. Sase diferente intre meciurile Romania – Argentina din ’90 si ‘94

  • “Cel mai frumos gol pe care l-am marcat in viata mea este ultimul meu gol pentru Echipa Nationala, marcat in ultimul meu meci, cu Tara Galilor. Pasa lunga Hagi din stanga, de la vreo 45 de metri, am facut preluare in aer si am marcat de la 16 metri, din voleu. A fost un gol spectaculos, de la controlul mingi, pana la sut” – Gavril Balint (Eurosport)
  • In 1990 s-a transferat de la Steaua la Real Burgos, in Primera Division. Josep Maria Minguella a fost cel care s-a ocupat de acordul cu clubul spaniol. Minguella este impresarul care i-a adus la Barcelona pe Diego Maradona, Hristo Stoicikov, Romario si Lionel Messi.
  • Balint a creat, pentru DigiSport, un prim “11” al celor mai buni fotbalisti pe care i-a intalnit in cariera sa, din postura de adversari. Antrenor a fost ales Johan Cruyff, formula de joc fiind 1-4-3-3: Peter Schmeichel – Chendo, Franco Baresi, Fernando Hierro, Paolo Maldini – Ruud Gullit, Frank Rijkaard, Michael Laudrup – Michel, Marco van Basten, Diego Maradona.
  • Visul care se repeta… Gabi a renuntat prea devreme la fotbal, la 30 de ani, din cauza unein accidentari: “Visez tot timpul ca mai sunt fotbalist. Ma visez ba la Steaua, ba la Nationala! Sau pur si simplu jucand fotbal. Si, de cele mai multe ori, se intampla sa am meci si sa nu ajung pe teren din diverse motive: fie nu-mi gasesc gheata, fie o gheata nu are siret… Se intampla ceva si nu apuc sa joc. Un psiholog mi-a spus ca se intampla pentru ca am lasat un lucru neterminat, atunci cand m-am retras prematur”. (Eu Sunt 12)

Scris de Ultima Faza

Superclasico – Planeta fierbe! VIDEO / Maradona si ultimul meci din cariera: Boca versus River

Incredibilul Messi! Mai mult decat au reusit impreuna Ronaldinho si Cristiano Ronaldo!