in

Povestea de 10 a „Zeiței de la Montreal”! Mesajul lui Hagi de ziua Nadiei

Deși anii trec peste noi, ce rămâne în urmă sunt amintirile și lucrurile pe care le-am făcut și au rămas în istorie. Însă nu foarte multe persoane se pot mândri că au realizat în viață niște lucruri unice. Însă printre acele puține persoane care o să rămână mereu în istoria sportului dar și a lumii este Nadia Comaneci, românca noastră fiind prima persoană din lume care a obținut nota 10 într-un concurs olimpic de gimnastică.

Este câștigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile, „Zeița de la Montreal”, prima gimnastă a epocii moderne care a luat 10 absolut. Este primul sportiv român inclus în memorialul International Gymnastics Hall of Fame.

Nadia s-a născut la Onești, fiică a lui Gheorghe și Ștefania-Alexandrina Comăneci a fost botezată după „Nadejda” („Speranță”), eroină a unui film.

A concurat pentru prima dată la nivel național în România, în 1970, ca membră a echipei orașului său. Curând, a început antrenamentele cu Béla Károlyi și soția acestuia, Márta Károlyi, care au emigrat mai târziu în Statele Unite, devenind antrenori ai multor gimnaste americane. La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câștigarea a trei medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În același an, agenția de știri Associated Press a numit-o „Atleta Anului”.

La 14 ani, Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de șapte ori), dar a și câștigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincția de „Erou al Muncii Socialiste”, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu.

Comăneci și-a apărat titlul european în 1977, dar echipa României a ieșit din competiție în finale, în semn de protest contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comăneci cu greutate peste medie și ieșită din formă. Căderea la paralele a trimis-o pe locul 4, însă a câștigat titlul de campioană mondială la bârnă.

În 1979, Comăneci, din nou la greutate normală, a câștigat cel de-al treilea titlu european la individual compus (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reușit această performanță). La Campionatele Mondiale din decembrie, ea a câștigat concursul preliminar, dar a fost spitalizată înainte de a participa la concursul pe echipe, din cauza unei infecții, în urma unei tăieturi la încheietura mâinii, cauzată de o cataramă din metal. În ciuda recomandărilor doctorilor, ea a părăsit spitalul și a concurat la bârnă, unde a obținut nota 9,95. Performanța sa a conferit României prima medalie de aur în concursul pe echipe.

A participat și la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, clasându-se a doua după Elena Davîdova la individual compus, când a fost nevoită să aștepte pentru notă până ce Davîdova și-a încheiat exercițiul. Nadia și-a păstrat titlul la bârnă, dar a câștigat și o nouă medalie de aur, la sol, și una de argint, împreună cu echipa.

Gheorghe Hagi, altă legendă a sportului românesc a avut un mesaj pentru Nadia cu ocazia zilei sale de naștere!

La mulți ani, Nadia! ___________________ Happy birthday, Nadia Comaneci! #10

Publicată de Gheorghe Hagi pe Joi, 12 noiembrie 2020

sursa: adevarul.ro

Scris de Ultima Faza

Olimpiu Moruțan, mijlocașul FCSB-ului (Sursa: Telekom Sport)

Marea dorință a lui Moruțan: “Aș vrea să ajung acolo!”. Transferul la care visează mijlocașul FCSB-ului

Pierre-Emerick Aubameyang și Toni Kroos

Toni Kroos, scos din sărite de Aubameyang: “Pentru mine, aici se termină totul!”. De ce l-a enervat căpitanul lui Arsenal