in

Dan Petrescu s-a enervat: “Vom ajunge ca Luxemburg!”

Dan Petrescu (52 de ani) nu vede deloc cu ochi buni viitorul echipei naționale a României. Tehnicianul celor de la CFR Cluj, care refuză să fie selecționer, este convins că România va ajunge curând la nivelul unor reprezentative precum Liechtenstein și Luxemburg.

”Bursucul”, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai naționalei, din perioada ei de glorie, le-a dat peste nas actualilor jucători pentru faptul că s-au bucurat după victoria din Austria.

Dan Petrescu: ”Dacă noi pierdeam 3 meciuri la rând… nu știu ce se întâmpla!”
”Au venit niște replici din partea celor de la echipa națională. Jucând 95 de meciuri la națională și 12 ani la rând, m-am gândit că dacă generația mea câștiga un meci amical, ne bucuram dar nu făceam o petrecere.

Dacă noi pierdeam trei meciuri la rând… nu știu ce se întâmpla”, a spus Dan Petrescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Petrescu nu este de acord nici cu cei care au așteptat la cotitură eșecul actualei generații, dar admite că prima noastră reprezentativă nu are un viitor strălucit.

”Noi ne calificăm la Campionatul Mondial de pe primul loc, la Campionatul European de pe primul loc și tot eram criticați. Acum am ajuns departe de adevăr.

Cred că, în scurt timp, vom fi în urnă cu Liechtenstein și Luxemburg, dacă mergem pe această pantă. În loc să mergem în sus, noi mergem în jos, iar rezultatele spun totul. Degeaba încercăm să ne mințim!”, a mai spus Petrescu.

Scris de Ultima Faza

Campioană mondială la gimnastică, acum manichiuristă. Cum arată Ana Porgras

„Nu e normal la cap” Dezvăluirea unui fost coleg de la Juventus despre Cristiano Ronaldo