in

Poveste de senzatie cu Rica Raducanu si Pele. Ce porecla i-a pus brazilianul

Fostul portar al Rapidului, Rica Raducanu a povestit intr-un interviu pentru eurosport.ro un moment de senzatie, din urma cu 50 de ani, de la meciul de la Guadalajara, contra Braziliei.

Pe 10 iunie se vor implini 50 de ani de la Brazilia – Romania, de la Campionatul Mondial din Mexic. Rica Raducanu a intrat in acel meci in minutul 27. Chiar daca a aparat foarte bine contra Braziliei, nationala noastra a pierdut cu 3-2, in singurul meci oficial dintre cele doua echipe nationale. Pele a marcat atunci in poarta lui Rica Raducanu cel de-al doilea gol, iar brazilienii au castigat acel Campionat Mondial.

 Rica Raducanu a povestit pentru Eurosport un moment petrecut dupa finalul meciului impreuna cu legendarul Pele.

Mi-ar fi plăcut să joc și eu în străinătate, în Anglia. Îmi plăcea mult stilul celor de la Liverpool, Leeds și Tottenham. Puteam să joc și în Brazilia. Fusesem acolo în 1969, la Rio de Janeiro, când m-am împrietenit cu Pele. Apoi ne-am întâlnit la Guadalajara (n.r. – la Campionatul Mondial din 1970). Am mai ținut legătura cu el de-a lungul timpului, avem și poze împreună. Îmi spunea “Ricardo”. Mi-a dat gol în meciul din 1970 (n.r. – România – Brazilia). După meci au venit ziariștii și m-au întrebat: “Răducanu, cum ți-a dat gol Pele?”. Le-am răspuns: “L-am lăsat, că suntem prieteni.

a spus Rica Raducanu pentru Eurosport.ro

Scris de Ultima Faza

Alibec pleaca de la Astra! Ce a spus atacantul dupa meciul cu Rapid

“Nici in ziua de azi nu stiu cum a tras” Cordoba despre golul lui Hagi cu Columbia